Cu părul prins în coadă, îmbrăcată în pantaloni şi cu un tricou, vedeta şi-a făcut apariţia în portul grecesc la ora 10:00 GMT, însoţită de oficiali ai Comisariatului ONU pentru Refugiaţi şi înconjurată de reprezentanţi ai presei. 

Actriţa a stat de vorbă aproximativ 30 de minute cu reprezentanţi ai ONU şi cu câţiva refugiaţi sirieni şi irakieni într-o clădire a portului. 

La plecarea vedetei, în pofida măsurilor de precauţie luate de anturajul său, câteva zeci de jurnalişti, cameramani şi fotoreporteri au forţat cordonul de securitate instalat de poliţie pentru a ajunge la actriţă. Aceasta a refuzat să discute cu presa şi s-a îndreptat spre maşina cu care a venit. 

„Sper că prezenţa Angelinei Jolie va duce la deschiderea graniţei. Se face deja o lună de când am ajuns în Grecia şi doresc să trec frontiera şi să merg în Germania", a declarat pentru AFP unul dintre refugiaţi, Bichal, un sirian în vârstă de 23 de ani, originar din Alep. 

Macedonia, ţară vecină cu Grecia, şi-a închis frontiera la 7 martie, decizie ce a dus la blocarea a mii de refugiaţi în Grecia. 

Înainte de a sosi la Atena Angelina Jolie a fost în Liban unde a vizitat tabăra de refugiaţi de la Bekaa. Presa elenă a publicat speculaţii conform cărora actriţa se va duce joi la frontiera cu Macedonia, informaţie care nu a fost confirmată oficial. 

Mai multe celebrităţi, implicate în activităţi umanitare, au vizitat în ultima perioadă de timp taberele de refugiaţi din Grecia, în special pe cele din insula Lesbos, printre care actriţa americană Susan Sarandon, la sfârşitul lunii decembrie, şi artistul disident chinez Ai Weiwei. Actriţa britanică Vanessa Redgrave a vizitat la începutul lunii ianuarie centrul de primire a refugiaţilor Eleonas, din Atena, la fel ca şi preşedintele Comitetului Olimpic Internaţional, Thomas Bach.