Dintre intervievaţii care afirmă că sunt decişi să se prezinte la referendum, 52% declară că vor vota pentru aşa-zisul „Brexit”, faţă de numai 45% care vor susţine rămânerea în Uniunea Europeană.

Premierul britanic David Cameron a lansat luna trecută campania pentru menţinerea ţării în UE, dar demersul se anunţă dificil. Există în continuare un număr important de alegători indecişi, dar şi un puternic curent eurosceptic în chiar rândurile partidului său conservator. De altfel, şase membri ai guvernului, precum şi Boris Johnson, popularul primar conservator al Londrei, au ales să militeze pentru ieşirea din UE.

Sondajul ORB a fost realizat telefonic, pe un număr de 823 de persoane, în perioada 11-14 martie.