„Astfel de atacuri teroriste nemiloase reprezintă atacuri împotriva valorilor noastre europene şi ne vizează pe noi toţi”, a reacţionat secretarul general al Consiliului Europei, Thorbjorn Jagland, exprimând condoleanţe tuturor persoanelor care au suferit pierderea celor dragi într-un atac cu maşină-capcană, soldat cu cel puţin 37 de morţi şi 125 de răniţi, conform celui mai recent bilanţ.

Şi Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) a condamnat cu fermitate atacul. „Aceste noi violenţe împotriva unor oameni nevinovaţi nu pot fi prin nimic justificate”, a declarat preşedintele APCE, Pedro Agramunt, într-un comunicat al forului paneuropean.

„Una dintre priorităţile mandatului meu în calitate de preşedinte al Adunării este de a sprijini statele membre în eforturile lor de combatere a terorismului, în conformitate cu rolul Consiliului Europei”, a mai menţionat acesta. „Valorile şi principiile noastre comune — drepturile omului, democraţia şi statul de drept — rămân cea mai bună apărare a noastră împotriva acestui flagel”, a conchis Agramunt.