Este vorba despre Samy Amimour, Foued Mohammed Aggad şi Omar Mostefai, care au acţionat la sala de concerte Bataclan, unde au fost ucise 90 de persoane. În documentele analizate de mass-media germană apare şi numele lui Abdelhamid Abaaoud, considerat unul dintre principalii organizatori ai atacurilor, însă el este înscris doar ca 'garant' pentru intrarea în Siria a unui alt jihadist aflat şi el pe liste, dar a cărui identitate nu este dezvăluită.

Respectivele documente, aparent furnizate de unul sau mai mulţi dezertori din gruparea jihadistă Stat Islamic (SI), sunt în prezent examinate de autorităţile statelor occidentale, iar guvernul de la Berlin a confirmat autenticitatea cetăţenilor germani care apar pe respectivele liste.

Documentele, ce datează din anii 2013 şi 2014, se prezintă sub forma unor formulare pe care se regăsesc datele personale a unor combatanţi jihadişti, plus modul în care aceştia sunt dispuşi să contribuie la lupta SI, prin acţiuni cum ar fi confruntări armate clasice, atentate sinucigaşe sau culegerea de informaţii.

Aceste documente au fost publicate iniţial de postul britanice de televiziune Sky News, care a relatat despre circa 22.000 de nume. Între timp şi mass-media germană le-a obţinut integral, dar a constatat că pe liste se regăsesc efectiv câteva mii de jihadişti.