"Europa şi SUA nu sunt pregătite pentru un astfel de preşedinte care, în opinia mea, nu are nicio experienţă internaţională", a declarat el la postul francez de ştiri I-Télé.

"Trump aparţine acelui gen de oameni pe care îi ştim şi aici în Europa, care au pentru orice lucru un ţap ispăşitor, însă nici o soluţie concretă", a spus el, făcând o paralelă cu ascensiunea 'populismului sălbatic' în Uniunea Europeană.

"Dacă ar ajunge în mâinile sale", puterile politice şi militare, de care dispune un preşedinte al SUA i-ar oferi "adevărate posibilităţi pentru decizii extrem de periculoase", a adăugat Martin Schulz.

"Sincer, eu prefer un alt candidat", a încheiat liderul social-democrat german, afişându-şi, deloc surprinzător, sprijinul pentru Hillary Clinton, favorită în alegerile primare democrate.

Donald Trump conduce în alegerile primare pentru învestitura republicană la scrutinul prezidenţial din noiembrie din SUA, spre nemulţumirea establishment-ului partidului, critic la adresa retoricii sale incendiare.

Vineri, la Chicago au avut loc violenţe între susţinătorii şi opozanţi săi, înaintea desfăşurării unui miting de campanie pe care miliardarul l-a anulat până la urmă în ultimul moment.