„Problema nu se rezolvă printr-o decizie unilaterală”, a declarat Merkel la postul de radio public german MDR. „Este nevoie de o decizie care să fie bună pentru toate cele 28 de ţări (membre ale UE). De aceea, mă angajez pentru o soluţie europeană adevărată, adică o soluţie a celor 28” de membri ai UE, a insistat Merkel. „Personal, cred că decizia unilaterală a Austriei, urmată de cea a ţărilor din Balcani, ne aduce, desigur, mai puţin refugiaţi, însă pune, pe de altă parte, Grecia într-o situaţie foarte dificilă”, a continuat ea.

Dacă nu vom ajunge la un acord cu Turcia, Grecia nu va putea suporta multă vreme povara migraţiei, a avertizat cancelarul federal german, în condiţiile în care pe teritoriul grec sunt blocaţi zeci de mii de imigranţi.

Referindu-se la planul de acţiune elaborat de UE şi Turcia, Merkel a insistat asupra faptului că Ankara „nu va decide singură”. „Am avertizat că într-o astfel de decizie şi detaliile mai trebuie încă puse la punct, contează Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiaţi (UNHCR)”, a declarat Merkel.

Ruta Balcanilor, coridor care permite trecerea imigranţilor şi care era folosit din vara trecută, a fost închisă miercuri, după decizia Sloveniei de a nu mai lăsa să treacă refugiaţi pe teritoriul său. Măsura, menită să-i descurajeze pe noii imigranţi să plece spre Europa, acutizează riscul de criză umanitară în Grecia.

Închiderea acestui itinerar creşte şi mai mult presiunea asupra UE şi Turciei de a finaliza un acord menit să stăvilească afluxul de refugiaţi.