În expertiză se arată că nu au fost identificate dovezi că angajaţii administraţiei locale ar fi desfăşurat, cel puţin în ultimii cinci ani, activităţi de inspecţie şi control în spaţiul unde au funcţionat succesiv trei cluburi, ultimul fiind Colectiv. 

De asemenea, expertiza nu a identificat acte de control sau măsuri dispune din punct de vedere al respectării legislaţiei nici din partea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti şi nici din partea Inspectoratului de Stat în Construcţii Bucureşti. 

Localul din strada Tăbăcarilor, nr. 7, a fost închiriat în anul 2014 de către SC Colectiv de la SC Pionierul SA, după ce anterior chiriaşi au fost SC Music Hall SRL (2013-2014) şi clubul Salsa (2013). 

Iniţial, incinta respectivă a avut ca destinaţie producţia, schimbată înainte de anul 2013 în club/discotecă/bar. Schimbarea destinaţiei spaţiului a fost făcută fără o autorizaţie în acest sens, aşa cum rezultă din documentele depuse de Primăria Sector 4 şi ISU. 

Expertul susţine că la schimbarea destinaţiei unui spaţiu este obligatorie depunerea documentaţiei pentru obţinerea Certificatului de Urbanism, conform Legii 50/1991. Primăria Sectorului 4 declară însă că nu există înregistrată nicio cerere în această privinţă. 

Obligaţia de a depune cerere pentru obţinerea autorizaţiei de construire, care în mod normal îi revine proprietarului, apare în cazul clubului Colectiv ca fiind transferată chiriaşului prin contractele de închiriere, care declară ce activităţi urmează să desfăşoare în spaţiul închiriat şi preia responsabilitatea efectuării tuturor demersurilor pentru îndeplinirea cerinţelor legale. 

Schimbarea destinaţiei obligă la întocmirea unor proiecte tehnice, a unor scenarii de evacuare în caz de incendiu sau dezastru. Expertiza reţine că schimbarea destinaţiei spaţiului în sens efectiv a fost realizată de cei trei chiriaşi succesiv, iar primii doi au realizat şi lucrări de construcţii pentru a asigura posibilitatea derulării activităţii declarate, însă toate lucrările nu apar ca îndeplinind cerinţele legale. 

În acelaşi timp, expertiza nu identifică nicio măsură luată de instituţiile abilitate, în sensul constatării situaţiei de fapt şi dispunerii de intrare în legalitate pe tot parcursul funcţionării celor trei cluburi. 

Din planşele foto şi site-urile celor trei cluburi, precum şi ale executantului ultimei serii de lucrări, expertul reţine că instalaţiile de ventilaţie, subpanta, spaţiile anexe, parapetul barului, instalaţiile electrice sanitare şi zidirea golurilor ferestrelor au fost într-o anumită formă realizate de către Music Hall. 

Până în 2013, accesul în localul unde a funcţionat Colectiv se realiza prin spaţiul ocupat şi acum de clubul Salsa, respectiv prin uşile identificate ca fiind blocate. După ce localul a fost preluat de Music Hall, accesul s-a realizat din curtea interioară prin golul în zidărie preexistent, în faţa căruia a fost amplasat containerul de marfă cu rol de loby. 

Amplasarea containerului şi alte modificări şi îmbunătăţiri au fost realizate de Music Hall, prin intermediul firmei SC Luxory Media SRL, fără proiect şi fără autorizaţii. Prin această din urmă firmă au fost realizare lucrări de antifonare, montaj tavan fals şi amplasare container. 

După ce SC Colectiv a preluat localul, în 2014, au fost realizare lucrări de îmbunătăţire şi igienizare, însă declaraţiile de la dosar sunt neconcludente şi uneori contradictorii cu privire la maniera în care au fost alese soluţiile tehnice şi materialele, iar expertul nu a putut identifica existenţa vreunui proiect, cu atât mai puţin avize şi autorizaţii.