Intercommerz, cotata ca a 67-a banca din punct de vedere al activelor deţinute, si Alta-Bank, ocupanta locului 186 în clasamentul instituţiilor de credit din Rusia, şi-au închis porţile în urma revocării licenţei de funcţionare, anunţă publicaţia „Daily Sabah”.

Conform oficialilor din Banca Centrală a Rusiei, Intercommerz se face vinovată de o slabă evaluare a riscurilor, în ciuda activelor minime aflate în portofoliu.

„În acelaşi timp, banca a fost implicată şi într-o serie de tranzacţii dubioase", au mai spus reprezentanţii instituţiei.

Oficialii din Rusia încearcă de mai mulţi ani să cureţe sectorul bancar de sute de instituţii de credit aflate într-o poziţie vulnerabilă sau implicate în diverse operaţiuni de spălare de bani.

Recenta prăbuşire a rublei a accentuat riscul de colaps în sectorul bancar rusesc, ducând până acum la zeci de falimente ale băncilor mici.

La începutul acestui an, Vneşprombank, cotată a 40-a banca rusească, şi-a declarat insolventa. Printre clienţii săi se numără şi câteva figuri de rang înalt din elita politică de la Moscova.

Banca Centrală a Rusiei a confirmat că a retras licenţa Vneşprombank ca urmare a instabilităţii financiare a instituţiei şi a implicării în operaţiuni de spălare de bani.