Roman Gordjinsky are mulţi bani. Cetăţean georgian, el este ceea ce este numit în prezent oligarh, unul dintre cei care odată cu destrămarea URSS au făcut avere prin ceea ce este desemnat pudic prin termenul „import-export”. Dar averea sa nu-i ajunge, cu atât mai mult cu cât în ultimul timp, el are unele probleme cu justiţia rusă şi franceză. Prima îl urmăreşte în special pentru că ar utiliza copii ca mână de lucru în uzinele sale, iar a doua îl suspectează de evaziune fiscală.

În prezent, Roman Gordjinsky vrea deci să-şi refacă o reputaţie, având ca obiectiv ultim ca numele său să rămână în posteritate. Întrucât este evreu, el s-a gândit la Israel, unde în schimbul unor importante donaţii făcute pentru tot felul de instituţii, i s-ar putea oferi o imortalizare gravată în marmură.

Din birourile sale, situate undeva în Europa Centrală, el a trimis emisari în ţara unde se presupune că ar curge doar lapte şi miere. Misiunea lor era să întâlnească conducători de muzee, universităţi, spitale, municipalităţi ş.a. care, în schimbul multor dolari, ar fi dispuşi să-i satisfacă exigenţele.

Prima etapă: una dintre instituţiile culturale israeliene cele mai prestigioase, celebrul Muzeu de Artă din Tel Aviv. Emisarii lui Gordjinsky s-au întâlnit cu directoarea. După strângeri de mână şi surâsuri protocolare, agenţii oligarhului merg drept la ţintă:' Patronul nostru are intenţia de a dona o sumă anuală de trei milioane de dolari şi aceasta timp de cel puţin un deceniu'. Perspectiva face să sclipească ochii interlocutoarei lor care se confruntă cotidian cu enorme probleme bugetare. Desigur, ea a ezitat puţin relevându-i-se trecutul dubios al generosului donator în perioada sovietică, când — ca fost comisar al culturii — trimisese câţiva artişti opozanţi în Siberia, în timp ce în ultimii ani s-a specializat în traficul de arme către unele ţări africane, precum Eritreea şi Kenya. Dar ea vede în acceptarea acestui compromis ocazia de a accede la un fond care ar putea fi utilizat pentru expoziţiile temporare. „Un astfel de fond dotat cu trei milioane de dolari ne-ar schimba viaţa”, se confesează ea.

Totuşi ceea ce interesează echipa lui Gordjinsky este ceea ce ea ar fi dispusă să ofere în contrapartidă. "Să dăm numele său unei aripi a muzeului şi chiar să-l facem director onorific nu ar trebui să ridice probleme', răspunde ea. Aventura însă nu se opreşte aici. În ziua următoare, "oamenii lui Gordjinsky' revin cu o nouă cerere: să expună printre operele majore ale secolului al XX-lea câteva picturi ieşite de sub pensula de amator a oligarhului. Directoarea interesată se simte jenată văzând cele trei pânze care i-au fost aduse şi subliniază 'diletantismul' acestora. Dar trei milioane de dolari nu se refuză şi, în final, ea se arată dispusă să se gândească cum şi unde ar putea fi expuse cinci asemenea lucrări.

După Muzeul de Artă din Tel Aviv, vin la rând Universitatea religioasă din Bar-Ilan, spitalul Rambam din Haifa, străvechea grădină zoologică din Ierusalim şi mai multe municipalităţi. De fiecare dată, este propusă o donaţie generoasă în schimbul unei promisiuni de eternizare a numelui lui Gordjinsky şi a familiei sale. Cât priveşte exigenţele oligarhului pentru a dona bani, ele sunt toate acceptate, cu excepţia uneia: Grădina zoologică din Ierusalim să împrumute o girafă sau o zebră pentru a face de neuitat o petrecere organizată de fiica miliardarului în onoarea unei delegaţii de foarte bogaţi 'prieteni' ruşi. 'Imposibil', spune directorul grădinii, explicând că scoaterea acestor animale din mediul lor natural ar le-ar semna condamnarea la moarte.

Refuzul i-a reconfortat pe negociatorii bogatului georgian. De fapt, trei jurnalişti ai importantului cotidian israelian Yediot Aharonot inventaseră totul: pe Roman Gordjinsky, viaţa şi opera sa. Scopul lor era să verifice dacă este adevărat că în Israelul de astăzi totul se poate cumpăra. „Există la ora actuală, în ţara noastră, o dezbatere publică despre puterea banului şi cea a shogunilor locali. O dată cu privatizarea — în ultimii 20 de ani — a numeroase instituţii, ei sunt văzuţi ca noii proprietari ai ţării”, explică Sharar Guinosar, unul dintre semnatarii acestei anchete inedite, înainte de a adăuga: „Se aude foarte des această afirmaţie potrivit căreia 18 familii controlează ţara şi nu doar în domeniul economic”.

Cei trei protagonişti spun şi ce i-a uimit cel mai mult: „Ştiţi, noi am început timid, crezând că vom fi aruncaţi afară pe uşă, cu daune şi scandal. Ei bine, câtuşi de puţin ! În faţa sumelor care vor permite instituţiei lor să crească sau să funcţioneze mai bine, oamenii nu spun nu, chiar când contrapartida cerută se dovedeşte halucinantă, ca la muzeul din Tel Aviv. Vă daţi seama ! Directoarea era dispusă să atârne pânze presupuse a fi pictate de Gordjinsky. De fapt, era vorba despre câteva lucrări ale mele realizate în timp ce urmam cursuri de desen în liceu. A fost de altfel singura care, atunci când i-am dezvăluit secretul, reacţionat negativ, spunându-ne că nu am fost corecţi. Ceilalţi au explicat pur şi simplu că au reacţionat astfel doar la o primă întâlnire, nu prejudiciau prin nimic decizia finală. Aceasta depindea de mai multe comisii sau mecanisme de control”.

O altă surpriză a lui Sharar Guinosar şi a celor doi colegi, a fost absenţa oricărei verificări din partea celor abordaţi, scrie „Le Point”.