„O multitudine de actori — statali sau non-statali — sunt acuzaţi de încălcări foarte grave şi abuzuri care ar putea, în anumite cazuri, să constituie crime de război”, a declarat Înaltul Comisar pentru Drepturile Omului al Naţiunilor Unite, Zeid Ra'ad Al Hussein, într-un comunicat.

Un raport publicat joi cu privire la abuzurile comise în Libia între 2014 şi 2015 subliniază deteriorarea dramatică a situaţiei în această ţară în perioada respectivă.

Libia este împărţită între două autorităţi rivale, una instalată la Tobruk (est) şi alta în capitala Tripoli, şi este sfâşiată de violenţe între facţiuni armate rivale. Gruparea jihadistă Stat Islamic (SI), care controlează oraşul de coastă Syrta, profită de haos pentru a-şi extinde influenţa.
Raportul ONU descrie cum cele mai multe grupări armate au trecut la crime ilegale, inclusiv executarea de prizonieri şi deţinuţi în captivitate, încarcerări, răpiri sau persecuţii pentru exprimarea unei opinii divergente.

O echipă de şase anchetatori a fost autorizată să viziteze Libia doar pentru scurt timp, dar aceştia au reuşit totuşi să intervieveze mai mult de 200 de persoane care au avut de suferit şi martori în cursul unei anchete de un an.

Printre relele tratamente, raportul menţionează bătăi cu tuburi de plastic sau cabluri electrice, suspendarea prelungită în poziţii dureroase, izolarea în celulă, şocuri electrice, privarea de apă şi de alimente, ameninţări de ordin sexual şi extorcare.

Mii de persoane sunt deţinute arbitrar în Libia, iar violenţele sexuale reprezintă un abuz curent, concluzionează anchetatorii ONU. Ei citează cazul unei femei care a declarat că a fost răpită la Tripoli de către membri ai unei grupări armate, care au drogat-o şi violat-o în repetate rânduri timp de şase luni. Aceasta a relatat despre cazul a şase fete, dintre care unele cu vârsta de numai 11 ani, care au fost de asemenea supuse violenţelor sexuale.

Raportul descrie, de asemenea, recrutarea forţată a copiilor de către grupări armate care au jurat credinţă SI.
„Unul din elementele cele mai izbitoare ale raportului vizează impunitatea completă care continuă să prevaleze în Libia şi eşecurile sistematice ale sistemului judiciar”, a indicat Zeid.

Raportul cere Consiliului de Securitate al ONU să stabilească o listă cu indivizi responsabili de încălcări sau abuzuri, urmând ca aceştia să răspundă în justiţie pentru faptele lor. Totodată, anchetatorii ONU deplâng faptul că o instituţie precum Curtea Penală Internaţională permanentă însărcinată să investigheze astfel de abuzuri nu dispune de resursele financiare necesare pentru a-şi desfăşura activitatea.