Ahmed Mansour Qorany Sharara, în vârstă de trei ani, şi alte 115 persoane au fost condamnate la detenţie pe viaţă de o instanţă militară egipteană, într-un proces referitor la moartea a trei persoane în timpul unui miting desfăşurat în ianuarie 2014. Ahmed avea un an în momentul producerii faptelor.

Pe fondul temerilor familiei, autorităţile egiptene au admis miercuri că este vorba de o confuzie de identitate, oferind asigurări că nici copilul, nici tatăl acestuia nu vor ajunge în detenţie.

Se pare că băieţelul de trei ani are acelaşi nume cu un adolescent în vârstă de 16 ani care ar fi fost implicat în crime, potrivit CNN.