Banii care lipsesc se pot obţine fie prin rectificare bugetară, fie din rezerva aflată la dispoziţia preşedintelui Vladimir Putin. Ministerul Finanţelor a propus, de asemenea, sa se reducă costurile planului anti-criză şi să fie eliminate capitolele care duc la reducerea veniturilor.

După cum a subliniat ministrul de finanţe, Guvernul rus, timp de două luni, s-a preocupat de distribuirea fondurilor aşa-numitului plan anti-criză pentru 2016 în mărime de până la 250 de miliarde de ruble, fără să-şi dea seama că, de fapt, la dispoziţia sa are o sumă mult mai mică.

Finanţele precizează că, de fapt, acum, în fondul anti-criză al guvernului exista 65 de miliarde de ruble, încă aproximativ 55 de miliarde de ruble urmează să fie încasate de la trezoreria federală în luna aprilie, când sunt redistribuite sumele nerevendicate de la bugetul fondului de anul trecut.

Guvernul poate aloca planului doar 120 de miliarde de ruble fără să facă vreo rectificare de buget pentru acest an, a spus Siluanov, precizând că executivul deja a alocat 35 de miliarde de ruble din fondul de criză.

Ministerul Finanţelor propune rezolvarea lipsei banilor prin reducerea cheltuielilor fondului anti-criză pana la 120 de miliarde de ruble, iar această sumă ar trebui să includă şi costurile legate de Crimeea şi Ucraina, de 17,1 miliarde de ruble. Totodată, Siluanov vrea să-i ceară preşedintelui Putin doar 130 de miliarde din necesarul de 203 de miliarde de ruble.

Ministerul Finanţelor propune să se menţină finanţarea industriei constructoare de maşini, o reducere la scară largă a programului anti-criza al Ministerului Sănătăţii (de la 45.8 miliarde de ruble la 13 miliarde de ruble), şi sprijinirea exporturilor prin VEB, „Eximbank” şi centrul de export al Rusiei (cu o rectificare de alocare de la 25,3 miliarde la 9 miliarde de ruble).

Siluanov spune că Guvernul nu mai poate subvenţiona creditele pentru întreprinderile industriale (10 miliarde de ruble) şi să susţină industria constructoare de maşini industriale (21 de miliarde de ruble). În plus, Ministerul de Finanţe insistă asupra constituirii unei rezerve de 34,9 miliarde de ruble pentru cheltuieli neprevăzute.

Totodată, Ministerul Finanţelor se opune scutirilor fiscale pentru industria aeronautica şi căile ferate, inclusiv de TVA.

Discutarea planului anti-criză a fost mutată pentru luna aprilie 2016, atunci când va avea loc rectificarea bugetului actuală, precizează „Kommersant”.