Metodele de execuţie au fost adesea dezvoltate pentru a fi cât mai crude posibil, iar evenimentele înspăimântătoare erau de obicei efectuate în public, pentru a descuraja alte persoane să calce pe urmele celui acuzat, scrie Descoperă.

Chiar dacă oamenii nu erau condamnaţi la moarte, existau numeroase unelte înspăimântătoare, care puteau fi folosite pentru tortură. De obicei, acestea erau folosite pentru a obţine o mărturie sau informaţii despre complici. Torturile au fost populare în epoca medievală, iar ţipetele victimelor au devenit ecouri în temniţele castelelor din Europa.

Taurul de bronz

Una dintre cele mai brutale metode de execuţie create vreodată a luat forma unei statui de taur tubulare. Inventat în Grecia antică de Perillus, un lucrător de bronz de la Atena, a fost făcut cadou tiranului Phalaris Agrigentum.

Pe lângă faptul că ustensila fierbea criminalii la propriu, dispozitivul era dublat de un instrument muzical, care transforma strigătele disperate ale victimei în ceea ce Perillus va descrie ca "gingăşie, cel mai jalnic şi cel mai melodios urlet".

Pentru a verifica calităţile melodice ale instrumentului, Phalaris i-a ordonat lui Perillus să urce în interiorul lui şi să demonstreze capacităţile muzicale ale boului. De îndată ce a fost în interiorul lui, Phalaris a închis uşa şi a aprins un foc dedesubt, făcându-l astfel pe Perillus să urle. Phalaris nu l-a lăsat pe meşter să moară în propria creaţie, ci l-a aruncat de pe o stâncă.

Răstignirea

Concepută în urmă cu peste 2.500 de ani, ca pedeapsă pentru cele mai grave infracţiuni, metoda ucide victimele în cel mai oribil şi dureros mod.

Cu încheieturile şi picioarele bătute în cuie sau strâns legate de o cruce şi picioarele rupte de călăi pentru a accelera moartea, greutatea victimei era transferată pe braţe. Acest lucru trăgea treptat umerii şi coatele din orbite, lăsând pieptul să suporte greutatea. Cu toate că inhalarea putea fi încă posibilă, expirarea era dificilă şi victima se sufoca în cele din urmă din cauza lipsei de oxigen. Acest proces chinuitor putea dura 24 de ore.

Ghilotina

Deşi metodele de decapitare erau folosite pentru mai bine de un secol, în 1789, medicul francez Joseph Guillotin a propus un dispozitiv mult mai eficient şi uman pentru decapitare.

Când călăul trăgea de coarda care ţinea lama, ghilotina se urnea din locul ei, căzând pe gâtul victimei şi îl omora într-o fracţiune de secundă. Acest lucru a ajutat la eliminarea lipsei de precizie umană, evidentă în pedepsele cu axul sau sabia. Folosirea sabiei pentru decapitare impunea deseori multiple lovituri ale călăului până victimei îi zbura capul.

Scaunul electric

Electrocutarea a fost introdusă în anii 1880 ca o metodă mai rapidă şi mai puţin dureroasă de executare decât spânzurarea. Când este adusă la scaunul electric, o persoană are capul gol şi complet ras pentru a reduce rezistenţa la energie electrică şi este legat de talie, braţe şi picioare. Un burete umezit este apoi pus pe capul lor şi un electrod în formă de calotă, de metal este fixat pe partea de sus.

Un alt electrod este ataşat la piciorul ras şi dispozitivul porneşte. 2.000 de volţi trec prin corpul celui pedepsit, paralizându-i sistemul respirator şi cauzându-i un stop cardiac.

De secole bune, tortura a fost utilizată ca metodă de pedeapsă şi interogare. Cu toate acestea, tortura în Evul Mediu a devenit deosebit de răspândită, mai ales ca răspuns la infracţiunile de trădare. Tortura a fost, de obicei, realizată în secret, în majoritatea castelelor medievale existând pentru asta o temniţă subterană.

Unele dispozitive de tortură au fost concepute pentru a provoca doar durere, altele pentru o moarte lentă şi chinuitoare. Cu toate acestea, chiar dacă un prizonier ar fi supravieţuit torturii, acesta rămânea grav desfigurat.

De la mijlocul secolului al 17-lea încoace, tortura a devenit mult mai puţin frecventă, deoarece au apărut dezbateri cu privire la eficacitatea acestei metode, relatează Descoperă.

În 1948, Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a adoptat Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, interzicând utilizarea torturii.

METODE DE "TRATARE":

În Anglia medievală, de exemplu, în condiţiile de igienă precare, bolile erau frecvente. Cu puţine cunoştinţe de anatomie umană, multe boli au fost atribuite vrăjitoriei, demonilor şi voinţei lui Dumnezeu.

Trepanaţia, care înseamnă găurirea craniului, a fost un tratament popular prescris, pentru a permite spiritelor rele, care cauzau bolile, să iasă din bolnav.

Alţii credeau că bolile apar din cauza dezechilibrului lichidelor din corp. Drenarea sângelui dintr-o anumită parte a corpului a fost folosită ca soluţie.

Echipamentul folosit era foarte rar sterilizat din cauza faptului că nu se cunoştea prea bine că acestea erau contaminate, iar procedurile erau realizate fără nicio formă de anestezie care să amelioreze durerea.