Birourile de vot s-au deschis la ora locală 07.00 (12.00 GMT) în Carolina de Sud, dând lovitura de start pentru o zi care va fi bogată în învăţăminte pentru continuarea alegerilor primare, organizate până în iunie, pentru desemnarea candidaţilor republican şi democrat pentru scrutinul prezidenţial din noiembrie.

Potrivit AFP, se pune întrebarea dacă scrutinul din Carolina de Sud va permite consolidarea poziţiei favoriţilor în cursa republicană. Din 17 la plecare, nu mai sunt decât şase candidaţi în cursă, supravieţuitori ai alegerilor primare din Iowa şi New Hampshire.

"Am trecut de la democraţi la republicani" pentru aceste alegeri primare, a declarat Tim Nielson, în vârstă de 56 de ani, care a votat pentru Donald Trump.

"Congresul fiind controlat de republicani, un democrat nu va putea face nimic, pentru că aşa au stat lucrurile în ultimii ani pentru Obama", a spus el.

Dacă miliardarul ajunge la Casa Albă "poate că va schimba lucrurile", şi-a exprimat el speranţa.

Un alt alegător, care a votat pentru John Kasich, s-a declarat însă îngrijorat de perspectiva unei victorii în scrutinul prezidenţial a lui Donald Trump. Dacă magnatul va primi nominalizarea republicană pentru a intra în cursa prezidenţială, "am o casă drăguţă pe plaja din Bahams, nu-mi rămâne decât să merg acolo", a spus Edwin Pearlstine, un berar ieşit la pensie.

Dacă senatorul Ted Cruz, al doilea în sondaje după Trump, pare sigur că va continua cursa şi după acest scrutin, ceilalţi candidaţi — senatorul de Florida Marco Rubio, fostul guvernator de Florida Jeb Bush, guvernatorul de Ohio John Kasich şi medicul în retragere Ben Carson — au nevoie de un rezultat onorabil sâmbătă pentru a-şi continua demersul foarte costisitor, comentează AFP.

În ceea ce priveşte aşa-numitul "caucus" din Nevada, Hillary Clinton este favorită să câştige consultarea democrată, una menită să redea moralul taberei sale după înfrângerea clară din New Hampshire în faţa senatorului de Vermont, Bernie Sanders.

Este o chestiune care ţine mai mult de dinamică decât de matematică, pentru că fostul secretar de stat conduce în cursa delegaţilor necesari pentru învestitură — 481 faţă de 55, în timp ce pentru nominalizare sunt necesari 2.382 — datorită "superdelegaţilor", responsabili ai partidului care nu au legătură cu alegerile primare şi care vor avea drept de vot la convenţia din Philadelphia din iulie.

Obiectivul ei este de a limita valul Sanders până nu va fi prea târziu. Ea l-a învins pe Barack Obama în 2008 în Nevada şi contează pe sprijinul comunităţilor de culoare, hispanică şi asiatică, care reprezintă jumătate dintre locuitori.

Republicanii îşi vor organiza caucusul din Nevada marţi, în timp ce alegerile primare democrate din Carolina de Sud vor avea loc sâmbăta viitoare.

"Supermarţea" de 1 martie este următoarea dată majoră de vot, când vor vota alegătorii din 11 state, reprezentând între 18% şi 23% din numărul de delegaţi necesari pentru învestiturile democrată şi republicană.