Anterior, filmul a fost şters de Instagram ca urmare a încălcării regulilor reţelei. Liderul Ceceniei a văzut în aceste acţiuni o „restricţionare a libertăţii de exprimare”. „Întotdeauna sincer şi deschis îmi exprim opiniile. Dar a fost suficient sa spun câteva cuvinte despre câinii preţioşi ai SUA, ca au scos imediat postul de pe Instagram”, a scris Kadîrov. „Asta-i mult-lăudata libertate de exprimare în stil american! Puteţi scrie ce vreţi, dar nu va atingeţi de câinii Americii, prietenii Departamentului de Stat şi ai Congresului. Ştiţi foarte bine despre cine vorbesc!”, a adăugat Kadîrov.

Videoclipul scandalos, pentru care activiştii pentru drepturile omului şi opoziţia au cerut deschiderea unui dosar penal, a fost postat de Kadîrov pe 1 februarie, pe contul său de Instagram, aminteşte paginaderusia.ro.

Înainte de asta, propagandistul nr-1 al Rusiei, Dmitri Kiseliov a declarat pe postul naţional „Rossia” ca fostul premier Kasianov a promis sa retrocedeze Ucrainei peninsula Crimeea. De asemenea, Kiseliov a vorbit despre cum SUA încearcă să influenţeze campania electorală din Rusia. „Acest lucru este valabil pentru americanii şi opoziţia noastră non-sistemică. Se pariază pe liderul partidului Parnas Mihail Kasianov – acelaşi care duce în SUA liste cu ruşii care, în opinia sa, ar trebui să fie pedepsiţi”, a spus el în emisiune.

În înregistrarea video postata de Kadîrov, Kasianov şi Kara-Murza sunt luaţi în vizorul unei arme cu lunetă. Filmul este însoţit de mesajul: „Kasianov a sosit la Strasbourg pentru banii opoziţiei ruse. Cine nu înţelege, va înţelege!”.

Kasianov şi Kara-Murza Jr considera postarea o incitare la crimă. Mihail Kasianov a spus ca intenţionează să depună plângere la poliţie: „Cred că acest lucru este o ameninţare cu uciderea a unui om de stat, aşa cum indică Codul penal al Federaţiei Ruse”, a spus el.

Kara-Murza Jr. a declarat pentru RBC că a mai fost ţinta unui atentat, real, în luna mai 2015, atunci când a căzut în comă după ce a fost otrăvit. Luni seara, video-ul lui Kadîrov a dispărut de pe Instagram. Reprezentanţii reţelei au explicat că filmul încalcă obligaţia de a respecta alţi utilizatori ai reţelei sociale.