„Putin încearcă să destabilizeze Germania – spune Reitschuster. Şi are doua planuri, unul pe termen scurt şi altul pe termen lung. Obiectivul său pe termen lung este slăbirea Uniunii Europene sau chiar dezintegrarea. Din moment ce Rusia este cea mai mare ţară de pe continent, îi va fi mai uşor să influenţeze statele în mod separat, decât în cadrul alianţei europene. Potrivit analistului, dorinţa cea mai arzătoare a lui Putin este „să joace în Europa rolul pe care îl au în prezent SUA – de stat-protector, implicat în luarea tuturor deciziilor importante. Noi nu trebuie să ne temem de tancurile şi soldaţii ruşi, ci mai degrabă de influenţa pe scara largă din spatele culiselor. Ruşii numesc asta „schroederizare”, adică coruperea deliberată a elitelor. Din păcate, aceasta a ajuns deja prea departe”, afirmă analistul în paginile revistei germane Focus, citat de Paginaderusia.ro.

„Planul pe termen scurt al lui Putin este Merkel – continuă expertul. Din cauza crizei refugiaţilor, soarta ei politică şi aşa este agăţată de un fir de păr, iar în cazul în care în Germania se va produce ceva grav, cum ar fi o repetare a evenimentelor de la Köln sau dacă ar avea loc atacuri teroriste sau, Doamne fereşte, se întâmplă infracţiuni asemenea violului fictiv al fetei de 13 ani, Lisa, atitudinea publică se poate schimba, şi Angela Merkel va fi în primejdie”.

De ce presupunem că Kremlinul doreşte răsturnarea lui Merkel?

La prima vedere pare incredibil, dar amintiţi-vă istoria germana: KGB şi Stasi de mai multe ori au încercat sa răstoarne politicieni vest-germani – spune Reitschuster. În momentul de faţă, am dovezi concrete, obţinute dintr-o sursă de încredere, că la Kremlin într-adevăr există un plan împotriva lui Merkel. Iar aici, în Europa, ar putea să aibă loc evenimente nedorite. Acest lucru se ştie la Berlin (?). Merkel este originara din Germania de Est, îl citeşte pe Putin bine şi este cel mai important adversar al lui în Occident. Fără înlăturarea ei, Rusia nu poate spera eliminarea sancţiunilor. Pentru Putin este o chestiune de supravieţuire, pentru ca, din cauza crizei economice, regimul său din Rusia începe sa se clatine”.
Reitschuster este convins ca Putin îşi urmăreşte obiectivele prin intermediul unui „atac hibrid”.

„Putin şi asociaţii săi percep revoluţiile din Ucraina şi Georgia, precum şi evenimentele Primăverii Arabe, ca uneltiri ale Occidentului. Ei cred că demonstraţiile şi haosul au fost finanţate şi gestionate de Occident. Prin urmare, şeful Statului General Major rus, generalul Valeri Gherasimov, încă din 2013 a cerut ca şi Moscova să adopte aceste metode de război hibrid – a spus expertul. – Printre altele, Gherasimov a menţionat „utilizarea pe scară largă a dezinformării, a masurilor non-militare de natură politică, economică, umanitară, care sa fie puse în aplicare cu ajutorul potenţialului de protest al populaţiei locale”.

Strategia ruşilor poate „face mult rău, şi să aibă succes pe termen scurt”.

„Dacă va uitaţi exclusiv la televiziunea rusă, veţi fi convins că noi, în Germania, suntem în pragul sfârşitului lumii. Şi veţi începe să reflectaţi dacă nu cumva este mai bine sa ne refugiem în calma şi stabila Rusie. Televiziunile moscovite relatează despre refugiaţi în termeni de „bomba biologica”, „invazia lăcustelor”, despre răspândirea violenţei sexuale, inclusiv împotriva copiilor, despre „potop” în general. Poveşti care sunt una mai absurdă ca alta. De multe ori primesc apeluri de la prieteni şi cunoştinţe din Moscova care mă întreabă îngrijoraţi dacă mă aflu în siguranţă în Germania”- spune expertul german.

În general, experienţa ultimilor ani arată că Putin desfăşoară astfel de atacuri tot timpul: „Conflictele externe şi agresiunea sunt elixirul vieţii politicii sale interne. Ele distrag atenţia de la tabloul intern, al modului în care ţara este jefuită de mica clică de la Kremlin”.