„Noi trebuie să facem toate eforturile posibile pentru a menţine Marea Britanie în UE. Sper să ajungem la un compromis bun”, a spus Renzi, într-un discurs în faţa parlamentarilor italieni la Roma.

Şeful executivului italian a respins eventualele măsuri care ar modifica natura zonei euro şi a pieţei unice europene. „Ar trebui să acceptăm tot ceea ce solicită Londra? Cu siguranţă nu. Este o negociere”, a subliniat el.

Planul propus de preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, va fi supus aprobării liderilor statelor membre ale UE în cadrul summitului de joi şi vineri de la Bruxelles, iar dacă va trece de această etapă măsurile legislative concrete ce vor rezulta vor trebui să fie votate de Parlamentul European.

Pe lângă aşa-numita „frână de urgenţă”, ce prevede posibilitatea suspendării ajutoarelor sociale în condiţiile menţionate, planul mai prevede, în principal, şi crearea unui aşa-numit mecanism al cartonaşului roşu. Prin acest mecanism, parlamentele ţărilor membre ar putea bloca o iniţiativă legislativă a Comisiei Europene, dacă cel puţin 55% din parlamentele naţionale votează de asemenea împotriva ei.

Premierul britanic David Cameron speră să ajungă la un acord cu ceilalţi lideri europeni la summitul de la Bruxelles, ceea ce i-ar permite să organizeze un referendum în luna iunie privind oportunitatea rămânerii ţării sale în cadrul Uniunii Europene.