„Este posibil un acord în vederea menţinerii Marii Britanii în UE în cursul Consiliului European de joi şi vineri? Noi credem şi sperăm acest lucru. Deoarece o ieşire a Marii Britanii ar însemna un şoc despre care este greu să ne imaginăm ce consecinţe ar avea pentru Europa. Un şoc pentru Europa, dar mai ales un şoc în ceea ce priveşte modul în care lumea ar privi Europa care ar cunoaşte astfel o criză”, a declarat Manuel Valls în cadrul Adunării Naţionale.

„Sperăm că acordul să aibă loc deoarece interesul Europei, interesul Franţei, interesul Marii Britanii este ca aceasta să rămână în Uniune”, a adăugat el.

„Pachetul propus de preşedintele (Consiliului European) Tusk în legătură cu Comisia Europeană conţine elemente care permit avansarea şi găsirea de soluţii — chiar dacă nu suntem încă la încheierea discuţiilor — satisfăcătoare pentru toată lumea”, a apreciat Manuel Valls.

Dar, a subliniat el, Franţa, şi deci preşedintele Republicii, va fi în particular atentă cu privire la cele două subiecte cele mai dificile din această negociere în relaţiile între ţările din zona euro şi celelalte şi problema liberei circulaţii, principiu fundamental care nu poate fi contestat.

„Europa trebuie să rămână un spaţiu de solidaritate între state şi nu putem să alegem în funcţie de ceea ce ne convine. Europa este un întreg care poate fi adaptat, dar care nu poate fi organizat numai în funcţie de propriile interese, în caz contrar este încălcată o limită', a subliniat şeful guvernului francez.

Premierul britanic David Cameron a promis un referendum privind menţinerea sau nu a ţării sale în UE. El speră să se ajungă la un compromis în cursul summitului celor 28 de şefi de stat şi de guvern din UE ce va avea loc joi şi vineri la Bruxelles, ceea ce i-ar permite organizarea acestei consultări în luna iunie. Donald Tusk a prezentat la 2 februarie un preacord pentru a răspunde revendicărilor britanice şi pentru evitarea unui „Brexit”, dar punctele de dezacord rămân numeroase, de la imigraţie la suveranitate politică, trecând prin guvernare economică.