„Dezbaterea în cadrul căreia s-a vehiculat că Grecia nu ar avea control asupra frontierelor este o minciună", a declarat Yiannis Mouzalas, citat de BBC.

„Avem cel mai bun control pe care cineva îl poate avea asupra unei frontiere maritime", a adăugat ministrul elen al Imigraţiei. „Grecia a devenit cumva inamicul Europei? Sau refugiaţii sunt inamici? Dacă cineva crede aşa ceva, să o declare clar", a subliniat Mouzalas.

Referindu-se la abordarea Ungariei în criza imigraţiei, Mouzalas a exprimat cu scepticism că Grecia nu mai poate avea relaţii de prietenie cu o astfel de ţară. „Nu ne-au dat nici măcar o pătură... Vrem o Europă modernă, nu o Europă a Evului Mediu", a spus el.

Recent, Consiliul Uniunii Europene a recomandat oficial Greciei să ia măsuri suplimentare pentru securizarea frontierelor maritime, avertizând că, în caz contrar, există riscul reintroducerii controalelor în Spaţiul Schengen. Un raport al Comisiei Europene a stabilit că Grecia şi-a „neglijat în mod grav" obligaţia de a asigura controlul la frontiera externă a Spaţiului Schengen.

Această decizie ar putea antrena o suspendare a reglementărilor Schengen şi de către alte state.

Peste 850.000 de imigranţi extracomunitari au tranzitat în 2015 teritoriul Greciei în drumul spre statele occidentale ale Uniunii Europene. Ungaria a cerut Macedoniei şi Bulgariei securizarea frontierelor cu Grecia, criticând dur modul în care Atena a gestionat criza imigraţiei.