Liderii celor patru state ale grupului de la Visegrad au făcut apel la o protecţie mai puternică a frontierelor externe ale Uniunii Europene. Declaraţiile au fost făcute în cadrul unui minisummit, organizat la Praga, înaintea Consiliului European din 18-19 februarie.
Membrii grupului Visegrad, din care fac parte Ungaria, Polonia, Republica Cehă şi Slovacia, au optat pentru un plan comun de combatere a crizei imigranţilor care afectează blocul comunitar.
Cu referire la acelaşi subiect, premierul Slovaciei s-a declarat pesimist cu privire la posibilitatea stopării afluxului de refugiaţi prin Turcia şi Grecia şi a evocat un plan B vizând Bulgaria şi Macedonia, precum şi frontierele acestor ţări cu Grecia. Mai exact, este vorba despre propunerea de a ridica un al doilea gard de apărare la graniţa din nordul statului elen.
La rândul său, premierul Ungariei, Viktor Orban, a anunţat că ţara sa este dispusă să furnizeze grăniceri şi alte resurse umane, precum şi materiale ţărilor care sunt pregătite să construiască o linie de apărare a frontierei. Cele patru state est-europene sunt recunoscute pentru politica lor strictă de azil. Ţările respective vor închiderea rutei balcanice pentru imigranţii care intenţionează să ajungă în Europa de Vest. De altfel, aceste state se opun politicii uşilor deschise, promovată, iniţial, de cancelarul german, Angela Merkel, şi critică deciziile Uniunii Europene privind cotele obligatorii de refugiaţi pentru statele membre.