Decizia, adoptată cu unanimitate, a fost luată de miniştrii de Externe ai statelor membre UE, reuniţi luni la Bruxelles în cadrul Consiliului Afaceri Externe. Entităţile vizate de sancţiuni au fost private de vize de intrare în UE, iar activele lor au fost îngheţate, ca urmare a încălcării drepturilor omului în Belarus.

„Embargoul asupra armelor şi măsurile restrictive contra a patru indivizi suspectaţi ca având legătură cu cazul nesoluţionat al dispariţiei a doi politicieni din opoziţie, a unui om de afaceri şi a unui jurnalist, vor fi prelungite pentru o perioadă de 12 luni”, se menţionează în decizia Consiliului UE adoptată luni.

La finalul lunii octombrie, Uniunea Europeană a suspendat majoritatea sancţiunilor sale împotriva Republicii Belarus, invocând o „ameliorare a relaţiilor” cu această ţară, după eliberarea unor prizonieri politici de către preşedintele Aleksandr Lukaşenko (61 de ani).

Sancţiunile au fost iniţial reînnoite până la 29 februarie 2016, după care au fost suspendate.

UE i-a cerut de mai multe ori lui Lukaşenko, supranumit ultimul dictator al Europei de către SUA, să elibereze prizonierii politici. Aflat la putere din 1994, Aleksandr Lukaşenko a fost reales preşedinte pentru a cincea oară în 13 octombrie anul trecut.

Acuzat timp de mai mulţi ani de grave încălcări ale drepturilor omului, de reprimarea opoziţiei şi de abuzuri contra presei, Lukaşenko a utilizat criza ucraineană în avantajul său, impunându-se ca mediator între Rusia şi UE şi găzduind la Minsk convorbirile de pace între guvernul de la Kiev şi separatiştii proruşi.