Marile puteri au convenit vineri asupra unei „încetări temporare a ostilităţilor” în Siria, ce ar urma să înceapă în termen de o săptămână.

Potrivit Kremlinului, ce doi lideri au dat o „apreciere pozitivă” discuţiilor cu privire la Siria din 11-12 februarie de la Munchen. „În particular, a fost exprimat sprijinul pentru eforturile vizând două ţinte: încetarea focului şi aspectele umanitare”, a indicat Kremlinul.

Conform preşedinţiei ruse, în timpul discuţiilor a fost subliniată necesitatea stabilirii de contacte strânse de lucru între ministerele apărării rus şi american, ceea ce le-ar permite „să lupte cu succes împotriva Statului islamic şi a altor organizaţii teroriste”.

Tot potrivit Kremlinului, preşedintele Putin a discutat cu liderul de la Casa Albă despre importanţa creării unui front unit antiterorist.

În cursul convorbirii, cei doi preşedinţi au abordat şi situaţia din Ucraina, mai precizează comunicatul Moscovei.