Litigiul a apărut între Eparhia Nijni Novgorod a Bisericii Ortodoxe Ruse şi compania „Era”. Astfel, aşa cum rezultă din text, Eparhia a contractat de la companie documentaţia de proiectare pentru un cazan modular într-una din clădirile sale. Conform contractului, costul lucrărilor s-a ridicat la 916.000 de ruble.

Compania „Era” şi-a îndeplinit obligaţiile conform contractului, dar a primit doar jumătate din suma datorata şi a solicitat în instanţă restul datoriei. Cu toate acestea, părţile au ajuns la mediere şi au convenit asupra unor concesii reciproce.

În conformitate cu acordul de mediere, pârâta – Eparhia Bisericii Ortodoxe Ruse, s-a angajat să plătească alte 200 mii de ruble din totalul datorat de 458.000 de ruble.

În semn de recunoştinţă pentru ştergerea celei mai mari părţi a datoriei, Eparhia a promis să „se roage pentru sănătatea robului lui Dumnezeu Arsenev Ivan Mihailovici şi robului lui Dumnezeu Lepustin Serghei Aleksandrovici, a familiilor lor şi pentru bunăstarea tuturor afacerilor”.