Deciziile urmează să fie publicate în Monitorul Oficial şi vin după discuţii ale premierului atât cu Gelu Diaconu, cât şi cu ministrul de Finanţe.

Premierul Dacian Cioloş a confirmat că îl va demite pe Gelu Diaconu precizând că aşteaptă o propunere de înlocuire de la ministrul de Finanţe. Primul-ministru a subliniat că este important să nu menţinem o stare de ambiguitate la ANAF, pentru ca aceasta să rămână o structură credibilă.

Preşedintele ANAF, Gelu Diaconu, a refuzat, joi, cererea ministerului Finanţelor de a-şi prezenta demisia, calificând dosarul DNA în care este urmărit penal pentru abuz în serviciu şi favorizarea făptuitorului, alături de vicepreşedintele Mihai Gogancea-Vătăşoiu, drept kafkian.

Ministrul Finanţelor Publice, Anca Dragu, a cerut demisia preşedintelui ANAF, Gelu Ştefan Diaconu, şi a vicepreşedintelui ANAF, Mihai Gogancea-Vătăşoiu, după ce aceştia au fost puşi sub acuzare de către DNA în dosarul deputaţilor Mădălin Voicu şi Nicolae Păun.

Diaconu şi Gogancea-Vătăşoiu sunt urmăriţi penal pentru favorizarea făptuitorului şi abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau altul, a transmis DNA. Preşedintele ANAF a stat miercuri circa o oră la sediul DNA.