Furtuna Imogen provoacă furie. Doi pensionari din Franţa au fost salvaţi în ultimul moment după ce au fost luaţi de pe plajă de un val deosebit de puternic. În acelaşi timp, rafalele violente de vânt au creat probleme serioase pe aeroporturile din Londra, Bristol şi Cardiff.
Doi pensionari s-au apropiat prea mult de apele agitate. Un val deosebit de puternic a doborât bărbatul şi l-a dus în larg. Soţia acestuia a alergat speriată să-l salveze, dar a avut parte de acelaşi ghinion.
Un turist care era în preajmă i-a observat şi a alergat să-i ajute, dar n-a reuşit. Din fericire, în doar câteva secunde, au fost aduşi la mal de un val. Nimeni n-a avut de suferit, dar toţi s-au ales cu o sperietură zdravănă. Momente terifiante au avut de trăit şi pasagerii unei aeronave care zbura din Milano spre Londra. Din imagini se vede cum pilotul reuşeşte să pună roţile din spate pe pistă, dar aparatul de zbor nu poate fi stabilizat din cauza rafalelor de vânt.
Şi o aeronavă care efectua un zbor din Dubai spre Cardiff a întâmpinat probleme la aterizare. Turbulenţe mai slabe s-au înregistrat pe aeroportul din Bristol, iar aeronavele au reuşit să aterizeze. Cele mai afectate zone de Furtuna Imogen sunt Devon şi Cornwall din Regatul Unit.