Potrivit purtătoarei de cuvânt a armatei, numai cazurile umanitare au permisiunea de a intra sau ieşi din Nahalin, un sat din apropiere de Betleem şi de colonia Neve Daniel, scrie Agerpres

Un bărbat evreu în vârstă de aproximativ 30 de ani a fost atacat marţi cu cuţitul în apropiere de intrarea în colonie în timp ce făcea jogging. Rănit, el a fost transportat la spital, conform unor surse medicale.

Ulterior, armata a lansat operaţiuni de căutare în vecinătate, însă nu a putut stabili imediat natura atacului în măsura în care nu a reuşit să îl prindă pe atacator.

Acest incident a avut loc în contextul în care Israelul şi teritoriile palestiniene sunt de la 1 octombrie scena unui val de violenţe care au făcut 165 de morţi palestinieni, 26 israelieni, un american, un eritreean şi un sudanez, potrivit unei numărători întocmite de AFP. Majoritatea palestinienilor ucişi sunt autori sau presupuşi autori ai unor atacuri.

Colonia Neve Daniel face parte din importantul bloc de colonii Gush Etsyon.

Tot marţi, o tânără palestiniană în vârstă de 13 ani a fost arestată la intrarea în colonia Karmei Zur din blocul Gush Etsyon, după ce asupra sa a fost găsit un cuţit, a informat armata.

La Poarta Damascului, una din intrările în Oraşul Vechi al Ierusalimului, o palestiniană de 16 ani a fost arestată după ce a încercat să înjunghie ofiţeri de poliţie, potrivit armatei care a precizat că nu s-au înregistrat răniţi.