Desfăşurarea acestor bombardiere de către Rusia în Siria intervine în contextul acutizării relaţiilor dintre Rusia şi Turcia, după ce Ankara a acuzat la sfârşitul săptămânii trecute că un alt avion de luptă rusesc i-a încălcat spaţiul aerian. La sfârşitul lunii noiembrie, un bombardier Su-24 a fost doborât de aviaţia turcă la graniţă cu Siria, provocând o criză gravă în relaţiile ruso-turce.

După noul incident, Ankara a transmis Rusiei un avertisment puternic şi a instituit cod portocaliu de ameninţare aeriană, ceea ce înseamnă că piloţii turci au dreptul, fără să mai aştepte ordin de la vârf, să decidă în mod independent dacă să doboare sau nu o ţintă aeriană, scrie şi cotidianul Moskovski Komsomoleţ.

Conform unor date neoficiale, Rusia ar fi trimis în Siria patru avioane Su-35, care au fost date în exploatare în octombrie-noiembrie 2015. Cele patru avioane au făcut parte iniţial din Regimentul aerian nr. 23 din cadrul Diviziei 303 mixte desfăşurate pe aeroportul militar Dziomghi (Extremul Orient rus), iar apoi au fost transferate la Astrahan, în sudul Rusiei.

Cu câteva zile în urmă, potrivit Kommersant, cele patru bombardiere Su-35 au plecat de la Astrahan spre baza aeriană rusă din Latakia (nord-vestul Siriei), trecând deasupra Mării Caspice, precum şi prin spaţiul aerian al Iranului şi Irakului înainte de a ajunge la destinaţie.

Un ofiţer din cadrul Statului Major al armatei ruse a indicat pentru Kommersant că Rusia dispune la ora actuală de cel puţin 70 de avioane de luptă şi elicoptere de atac la baza Hmeimim din provincia siriană Latakia.

Ministerul Apărării din Rusia a calificat sâmbătă drept „propagandă fără fundament” declaraţiile Ankarei potrivit căreia aviaţia rusă i-a violat din nou spaţiul aerian vineri.

În sprijinul afirmaţiilor sale, Turcia a transmis Rusiei coordonatele exacte ale bombardierului care i-a încălcat spaţiul aerian, a anunţat duminică ministrul de externe turc Mevlut Cavusoglu, într-o conferinţă de presă la Riad. Premierul turc Ahmet Davutoglu a indicat, la rândul său, că traiectoria zborului aparatului rusesc a fost înregistrată deopotrivă de radarele Turciei şi NATO, iar Rusia nu va reuşi să ascundă această încălcare.

„Datele despre încălcarea spaţiului aerian (turc) au fost transmise Rusiei prin canale militare. Sper că Rusia va da dovadă de responsabilitate şi va spune adevărul. Încălcarea spaţiului aerian a fost stabilită în mod clar. Am transmis toate aceste informaţii părţii ruse”, a insistat şeful diplomaţiei turce, pledând totuşi pentru normalizarea relaţiilor dintre cele două ţări, potrivit portalului newsru.com.