„A fi membru UE comportă drepturi şi avantaje. Ţările terţe nu vor putea avea niciodată aceleaşi drepturi şi avantaje", a atras atenţia Michel Barnier, potrivit ziarului „La Repubblica”, referindu-se la viitoarele negocieri cu Marea Britanie.

Întrebat dacă Marea Britanie va putea obţine un „Brexit flexibil" - cu menţinerea accesului la piaţa comunitară -, Barnier a amintit că orice ţară care doreşte acest lucru va trebui să respecte cele patru libertăţi fundamentale - circulaţia persoanelor, a mărfurilor, a serviciilor şi a capitalului.

Practic, Barnier a exclus posibilitatea ca Londra să menţină accesul la piaţa UE doar prin contribuţii la buget, însă prin limitarea dreptului de circulaţie a cetăţenilor.

Michel Barnier, principalul negociator UE pe tema Brexit, a recomandat Marii Britanii să accelereze procedura de părăsire a Uniunii Europene: „Timpul este scurt. Dacă Marea Britanie va înştiinţa Consiliul European până la sfârşitul lunii martie 2017, negocierile vor putea începe în câteva săptămâni, iar până în octombrie 2018, probabil, se va ajunge la un acord".