Bărbatul de 23 de ani arestat sub bănuiala că a împuşcat cu o puşcă o consilieră locală şi două jurnaliste în faţa unui restaurant din Imatra a oferit foarte puţine detalii în timpul interogatoriului, potrivit anchetatorului Saku Tielinen.

Anchetatorii cred, în acest stadiu, că autorul a acţionat singur şi că victimele au fost alese la întâmplare. Poliţia a menţionat că a interogat zece martori şi a analizat şi imaginile surprinse de camerele de supraveghere video.

Una dintre aceste camere de filmat fusese montată locului în care era parcată maşina suspectului.

Tielinen a precizat că incidentul armat a durat circa 2 minute. Incidentul a avut loc în jur de miezul nopţii. O patrulă de poliţie care se afla în apropierea restaurantului a răspuns rapid la apeluri. Martorii l-au identificat pe suspect, care nu s-a opus arestării.

Media finlandeze au relatat că suspectul fusese condamnat în 2013 la trei ani de închisoare pentru înjunghierea unui alt bărbat. De asemenea, el a mai fost condamnat pentru conducerea automobilului sub influenţa alcoolului.