Libia a devenit în ultimii ani placa turnantă a migraţiei ilegale africane înspre Europa. Profitând de anarhia ce domneşte în această ţară de la înlăturarea lui Muammar Gaddafi de la putere, în anul 2011, sutele de mii de migranţi au reuşit să traverseze teritoriul libian, în pofida dificultăţilor călătoriei prin deşert şi pericolelor implicate de prezenţa grupărilor înarmate.

Odată ajunşi pe coasta Mării Mediterane, ei pornesc către Italia la bordul unor ambarcaţiuni oferite de traficanţi şi aflate de cele mai multe ori în stare precară, fapt ce a provocat naufragii soldate cu mii de victime în fiecare an, numai anul care se încheie murind în urma unor asemenea accidente circa 5.000 de migranţi.

'A fost un an record al sosirilor şi, în pofida alarmismului, Italia s-a descurcat cu multă demnitate (...) şi fără vreo înţelegere majoră de solidaritate europeană', a declarat Mario Morcone, responsabilul Ministerului italian de Interne însărcinat cu problema migraţiei.

Conform cotelor obligatorii de refugiaţi impuse prin decizia Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) din septembrie 2015, statele Uniunii Europene ar trebui să preia din Italia 40.000 de solicitanţi de azil până la finele anului 2017. Dar până în prezent au fost relocaţi numai 2.654, iar unele ţări refuză total acest mecanism.

Conform acelei decizii JAI, se califică pentru a primi azil în UE şi pot fi relocaţi din Italia şi Grecia numai migranţii veniţi din state unde există războaie, precum Siria sau Irak, sau regimuri dictatoriale, cum este Eritreea. Dar, pe lângă Eritreea, cei mai mulţi dintre migranţii ajunşi în Italia vin din ţări precum Nigeria, Guineea, Coasta de Fildeş sau Gambia şi care pornesc către Europa doar din dorinţa unui trai mai bun, astfel că aceştia sunt imigranţi economici care în mod normal ar trebui repatriaţi.

Însă foarte puţini sunt expulzaţi, întrucât migranţii pot ataca cu recurs decizia de expulzare şi aşteptarea unei hotărâri definitive dată de justiţia italiană poate să dureze chiar şi câţiva ani, timp în care statul italian este obligat conform legii să le ofere adăpost. Iar odată emisă o asemenea decizie definitivă ea este dificil de pus în practică din cauza faptului că statele de unde provin migranţii adesea nu cooperează pentru repatrierea propriilor cetăţeni.

Prin urmare, în prezent în taberele de refugiaţi din Italia se află circa 175.000 de solicitanţi de azil, de opt ori mai mulţi comparativ cu anul 2013, iar capacitatea totală pe care ar putea s-o asigure autorităţile italiene este de circa 200.000 de locuri. Dar cum se estimează că exodul va continua, această capacitate ar putea fi rapid epuizată şi va fi nevoie de crearea unor noi tabere.