Agenţia preia o declaraţie făcută de Maduro la postul TV de stat din Venezuela. „Există tentative de a întrerupe discuţiile de la masa negocierilor, cu complicitatea unora dintre cei pe care i-am chemat la discuţii. Am şi dovezi”, a menţionat liderul de la Caracas.

Maduro a spus că este vorba despre un complot orchestrat de forţele de dreapta „care au luat, din nou, hotărârea de a recurge la o lovitură de stat”, făcând trimitere, potrivit AFP, la coaliţia Masa Unităţii Democratice (MUD), o coaliţie de centru-dreapta.

Negocierile dintre putere şi opoziţia majoritară în Parlament au început pe data de 30 octombrie, cu mijlocirea Vaticanului şi a Uniunii Naţiunilor Sud-Americane (Unasur). Miza este de a găsi o soluţie pentru grava criză economică şi politică prin care trece Venezuela.

În cadrul acestor negocieri, o a treia rundă de discuţii urma să aibă loc marţi, dar de câteva zile părţile implicate se acuză reciproc că nu îşi îndeplinesc obligaţiile şi ameninţă să se retragă din tratative.

Vineri, regimul Maduro a sporit tensiunea deja existentă. A cerut instanţei supreme a Venezuelei să desemneze doi oficiali în cadrul Consiliului electoral naţional, în condiţiile în care această misiune îi revine, în mod normal, Parlamentului.