Ambasadorul Coreii de Sud la Paris, Mo Chul-Min, care în 2013 şi 2014 a fost consilier prezidenţial pentru educaţie şi cultură, a fost interogat la Seul asupra acestor acuzaţii apărute în ultimele zile.

Ele au fost făcute la radio de fostul ministru al culturii Yoo Jin-Ryong, potrivit căruia „Casa Albastră”, sediul preşedinţiei sud-coreene, avea o „listă neagră” de scriitori, pictori sau cineaşti. El a adăugat că lista ar conţine numele a 9.400 de persoane care ar fi fost excluse de la subvenţii sau expoziţii publice.

Mo era unul dintre responsabilii care actualizau această listă la Ministerul Culturii, potrivit fostului ministru al culturii.

Preşedinţia sud-coreeană a negat existenţa acestei liste. Mo Chul-Min, care a revenit miercuri în ţară, nu a făcut niciun comentariu pentru jurnalişti înainte de a se întâlni cu procurorii care se ocupă de cazul de corupţie în care este implicată Park. Pe această listă neagră figurau, probabil, autorul Han Kang, laureat în acest an al Man Booker Prize International, sau artistul Hong Sung-Dam, al cărui tablou despre naufragiul feribotului Sewol în 2014 a fost retras rapid din cea mai mare expoziţie sud-coreeană de artă contemporană, Bienala de la Gwangju, după presupuse presiuni exercitate de „Casa Albastră".

Criticii susţin că cenzura, care s-a redus după căderea fostului dictator Park Chung-Hee (tatăl preşedintei actuale), în anii '80, a reapărut în mandatul lui Park Geun-Hye.

Park Geun-Hye este implicată într-un amplu scandal de corupţie, care a determinat forul legislativ de la Seul să adopte, pe 9 decembrie, o moţiune privind începerea procedurii de destituire a preşedintei ţării. În virtutea acestei proceduri, şefa statului a fost suspendată, iar Curtea Constituţională are la dispoziţie 180 de zile pentru a se pronunţa în acest caz. Dacă procedura de destituire va fi confirmată de Curtea Constituţională, atunci în termen de 60 de zile trebuie să fie organizate alegeri prezidenţiale anticipate. Alegerile prezidenţiale la termen sunt prevăzute pentru 20 decembrie 2017.

În scandalul de corupţie mai este implicată Choi Soon-Sil, o prietenă apropiată a preşedintei Park. Choi Soon-Sil, arestată la începutul lunii noiembrie pentru abuz de putere şi extorcare, este acuzată că s-a folosit de relaţiile de prietenie cu preşedinta pentru a cere fonduri de la marile companii din ţară. Park Geun-Hye este acuzată de „complicitate” la faptele ilegale ale prietenei sale, precum şi pentru că a lăsat-o să se amestece în afacerile statului.

În Coreea de Sud, preşedintele în exerciţiu nu poate face obiectul unei anchete penale, cu excepţia cazurilor de trădare şi insurecţie. Şeful statului nu mai este însă protejat de imunitate după încheierea mandatului.