Adresând urările sale anuale Curiei, papa şi-a centrat discursul pe această reformă pe care o duce de aproape patru ani, subliniind că aceasta nu trebuie să se rezume la un simplu „lifting'', întrucât Biserica nu trebuie să-şi facă griji, potrivit lui, de „riduri", ci de „sarcini".

Papa a citat 12 criterii ce trebuie să ghideze această reformă. Printre ele figurează „catolicitatea" Bisericii - în sensul etimologic de universalitate - care cheamă la promovarea unui personal venit din întreaga lume, care să cuprindă diaconi permanenţi şi credincioşi laici bărbaţi şi femei, în special în dicasterele (ministerele) unde pot fi mai competenţi decât preoţii.

„Este de o mare importanţă să punem în valoare rolul femeilor şi laicilor în viaţa Bisericii şi integrarea lor în posturi cheie ale dicasterelor'', a subliniat Francisc într-un discurs lung.

Deocamdată, toţi şefii dicasterelor, inclusiv cei numiţi recent de pontiful argentinian, sunt ecleziastici.

Făcând bilanţul tuturor măsurilor luate de la începutul pontificatului său, papa a ţinut să sublinieze importanţa reformei ce trebuie însoţită de o „schimbare de mentalitate".

În opinia sa, nu este suficientă schimbarea personalului, ci este necesar ca „membrii Curiei să se reînnoiască spiritual, uman şi profesional".

„Reforma nu este un obiectiv estetic, ca şi cum am dori să facem Curia mai frumoasă. Ea nu poate avea forma unui fel de lifting facial, a unui machiaj sau a unui truc pentru a înfrumuseţa corpul vechi al Curiei, să nu mai vorbim de forma unei operaţii de chirurgie plastică pentru a elimina ridurile", a spus papa.

„Dragi fraţi, nu de riduri trebuie să se teamă Biserica, ci de sarcini!", a adăugat suveranul pontif.