Această ceremonie tradiţională atrage cu regularitate sute, chiar mii de turişti în faţa reşedinţei Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii.

Începând de miercuri, circulaţia, care a fost deja supusă unor restricţii, va fi interzisă între orele 10:45 şi 12:30 în momentul schimbării Gărzii, o „măsură de precauţie necesară" din cauza prezenţei militare şi a turiştilor în acest loc „simbolic", a precizat Scotland Yard într-un comunicat.

Schimbarea Gărzii la Palatul Buckingham are loc zilnic din aprilie şi până la sfârşitul lunii iulie şi o dată la două zile în restul anului.

Poliţia a precizat că a luat această măsură ca urmare a atacului comis cu un camion într-un târg de Crăciun din Berlin care s-a soldat cu 12 morţi şi 48 de răniţi.

Totodată, poliţia londoneză a dat asigurări că dispune de „planuri detaliate pentru protecţia evenimentelor publice în perioada Crăciunului şi a Anului Nou".

Nivelul de alertă teroristă în Marea Britanie este stabilit din august 2014 la „grav", al patrulea pe o scară de la 1 la 5, aminteşte France Presse.