O catastrofă evaluată la 738 de milioane de dong (circa 31 de milioane de euro), conform raportului comitetului naţional de luptă împotriva inundaţiilor şi furtunilor.

Zona cea mai afectată este provincia de coastă Binh Dinh la sud de Hoi An, unde 16 persoane au murit şi alte două au dispărut pe fondul inundaţiilor în urma cărora sute de case se află sub ape.

În zona continentală, mii de case şi peste 32.000 de hectare de culturi au fost distruse şi sunt aşteptate noi ploi în zilele următoare.

Este neobişnuit să îţi vezi oraşul distrus de inundaţii în mijlocul lunii decembrie, a spus Nguyen Thi Hon, proprietara unui restaurant din oraşul Hoi An, unde unii turişti au fost evacuaţi din hotelurile în care erau cazaţi.

Suntem obişnuiţi cu inundaţiile însă acestea au ne-au afectat totuşi vieţile şi afacerile, a mai spus rezidenta, adăugând că turiştii au fost forţaţi să viziteze oraşul cu bărcile.

Vietnamul se confruntă cu peste 12 furtuni sau taifunuri în fiecare an. Anul trecut, catastrofele naturale au făcut peste 150 de victime în această ţară din Asia de Sud-Est.