Ceremonia de acordare a titlului, care s-a desfăşurat la poalele statuii lui Cristo Redentor cu braţele deschise de pe muntele Corcovado, certifică alegerea acestui oraş făcută în iulie 2012 de UNESCO.

Este vorba despre o premieră, titlul de sit al Patrimoniului Mondial în categoria Peisaj Cultural şi Urban fiind până acum rezervat grădinilor istorice, monumentelor, palatelor şi cetăţilor, dar niciodată unui oraş.

În ultimii patru ani, autorităţile braziliene au întocmit un raport foarte detaliat, explicând cum va fi protejat acest patrimoniu care include Parcul Flamengo, stânca de granit Pao de Açúcar, muntele Corcovado, plaja Copacabana, Grădina Botanică şi pădurea urbană Floresta da Tijuca.

Arhiepiscopul de Rio, Mgr Orani Joao Tempesta, a lansat înainte de ceremonie campania „Amigo do Cristo Redentor” în scopul obţinerii fondurilor necesare pentru a prezerva monumentul şi pentru confortul vizitatorilor.

În prezent, peste 3 milioane de reali (849.000 de euro) sunt prevăzuţi anual pentru întreţinerea statuii care este vizitată de trei milioane de turişti în fiecare an, potrivit unui comunicat al arhidiocezei.

În 2017, statuia Cristo Redentor va intra în reparaţii.