În martie 2010 Moore era student la drept, nu avea bani sau un loc de muncă şi trăia din ajutor social. Bărbatul a aplicat pentru o linie de credit la banca „St. George” şi a primit un cont „Complete freedom account”(cont cu libertate totală, n.red.). Libertatea din numele contului l-a surprins până şi pe tânăr, care a observat rapid că poate retrage orice sumă de bani, fără ca banca să îi îngheţe contul sau să îi ceară să returneze banii.

Bărbatul a continuat să retragă bani din contul de la „St. George” şi a început să îi depună la alte bănci, a plecat în vacanţe luxoase, şi-a cumpărat un Aston Martin şi un Maserati precum şi o barcă şi a cheltuit sume impresionante pe artă modernă, cluburi de striptease şi droguri.

Totul s-a încheiat însă când banca a realizat că a comis o greşeală - trecuseră doi ani şi bărbatul cheltuise peste un milion de dolari. Moore a fost trimis în judecată şi a fost condamnat la şapte ani şi jumătate de închisoare pentru înşelăciune şi obţinerea de foloase necuvenite.

Totuşi, deşi părea că norocul australianului s-a terminat, soarta i-a zâmbit din nou: la începutul lui decembrie instanţa i-a acceptat apelul şi a fost eliberat, judecătorii considerând că tânărul „nu a căutat să înşele banca”.