Explozia a distrus gara de la Hitrino, clădiri administrative şi aproximativ 20 de case, a constatat un fotograf AFP. Alte aproximativ 30 de case au fost afectate.

Ministrul bulgar al Sănătăţii, Petar Moskov, a anunţat că 29 de persoane au fost spitalizate, dintre care 9 sunt în stare critică. Alte douăzeci şi trei care prezintă răni mai puţin grave, au fost examinate, a adăugat acesta.

În cursul după-amiezii, cei aproximativ o mie de locuitori care au rămas în localitatea Hitrino au fost evacuaţi, după o evacuare parţială care a avut loc dimineaţă.

Operatorul trenului implicat în accident era Bulmarket, o companie privată care deţine licenţă pentru transportul de mărfuri. Firma susţine că nu deţine informaţii despre ce anume a cauzat accidentul.

Stanko Stankov, patronul firmei, a declarat pentru postul public de televiziune bulgar că cisternele, deţinute de o companie românească, au fost suspuse tuturor verificărilor tehnice înainte de fi folosite în reţeaua feroviară bulgară.

Cauza accidentului este nu este deocamdată cunoscută. Nastimir Ananiev, şeful Comsiei de Transport din cadrul Parlamentului bulgar, a spus că viteza sau greşeli tehnice ar fi putut cauza incidentul.