„Glorie Ucrainei!", "Mihail!" au scandat manifestanţi în timp de fluturau steaguri ucrainene, georgiene şi ale Uniunii Europene.

„Nu avem pe nimeni ca el în Ucraina, sunt toţi corupţi", a explicat pentru AFP o protestatară în vârstă de 80 de ani.

Liderul Revoluţiei Trandafirilor din 2003, din Georgia, face parte dintre personalităţile străine numite în funcţii înalte de către autorităţile ucrainene care au venit la putere în 2014 pentru a se apropia de Uniunea Europeană.

După ce a obţinut un paşaport ucrainean, Saakaşvili a fost numit guvernator al regiunii Odesa, dar a demisionat la începutul lui noiembrie, denunţând obstacole în lupta împotriva corupţiei. A anunţat şi intenţia sa de a lansa o nouă forţă politică care să înlocuiască politicienii aflaţi la putere, acuzaţi că susţin interesele grupărilor de crimă organizată şi că întreţin corupţia endemică.

„Fură tot ce pot", a spus Saakaşvili duminică. "Le e frică de mine pentru că ştiu cum să le distrug castelul de cărţi de joc. Le e frică de mine pentru că păstrez tăcerea".

Pro-occidental ajuns la putere în Georgia în 2003 odată cu Revoluţia Trandafirilor, Saakaşvili a fost preşedintele ţării trimp de un deceniu.

A fost criticat pentru stilul său autoritar şi mai ales pentru războiul dezastruos cu Rusia din 2008, însă Saakaşvili a reuşit într-un deceniu să eradicheze corupţia şi să relanseze economia.