„Am încercat să îmbunătăţesc credibilitatea politicii aici. Am fost foarte apropiat de proiectul european, în privinţa unificării europene, cel mai de succes proiect din ultimii ani în privinţa civilizaţiei”, a spus Schulz într-o conferinţă de presă în germană, potrivit traducerii Euronews.

“Trebuie să consolidăm ceea ce au construit generaţiile precedente (…). Voi contribui la reducerea inegalităţilor din societate, pentru că numai aşa vom recâştiga încrederea pierdută şi trebuie să o recâştigăm”, a mai spus el.

Schulz a dat asigurări că angajamentul său pentru proiectul european nu va scădea, dar va fi exprimat în Germania, ţară care are o responsabilitate deosebită în acest sens.

Martin Schulz, politician social-democrat în vârstă de 60 de ani, al cărui mandat la conducerea PE expiră la începutul lui 2017, nu va candida pentru un al treilea mandat, preferând să conducă lista partidului SPD în Renania de Nord-Westfalia pentru legislativele din 2017.

Preşedinte al Parlamentului European din 2012, el ar urma să îl înlocuiască iniţial pe colegul său din SPD, Frank-Walter Steinmeier, la conducerea Ministerului de Externe. Steinmeier, foarte apreciat, urmează să fie ales preşedinte federal în februarie.

Potrivit presei germane, Schulz ar putea candida apoi pentru conducerea Guvernului. În cazul în care va pierde, iar ţara va fi condusă în continuare de o coaliţie dreapta-stânga ce va include SPD, social-democratul ar putea prelua din nou funcţia de ministru de Externe.

O altă variantă care circulă de mai multe luni este că Schulz l-ar putea înlocui pe actualul şef al SPD, Sigmar Gabriel, în funcţia de vicecancelar şi ministru al Economie, înainte de a candida la alegeri.

Angela Merkel şi-a anunţat duminică intenţia de a candida pentru un al patrulea mandat.