Accidentul, care a implicat 56 de vehicule, a avut loc luni, în jurul orei 9:00 (01.00 GMT) în Shanxi, o provincie aflată la sud-vest de capitala Beijing, „din cauza vremii ploioase şi a zăpezii", a precizat agenţia oficială de ştiri.

În carambol au fost rănite alte 37 de persoane.

Un val de frig s-a abătut de duminică peste nordul Chinei, termometrele scăzând sub 0 grade Celsius la Beijing, unde străzile au fost acoperite de un strat subţire de zăpadă. Serviciul meteorologic a anunţat o scădere a temperaturilor până la—9 grade Celsius miercuri.