„Elemente importante au dus la necesitatea acestor arestări”, a declarat o sursă apropiată anchetei. Cele patru persoane erau duminică seara în custodia poliţiei.

O sursă judiciară a precizat că aceste operaţiuni au fost efectuate de către DSGI în cadrul unei anchete preliminare deschise în urmă cu câteva zile la Parchetul antiterorist, potrivit Le Figaro.

Aceste arestări au avut loc la mai puţin de o săptămână înainte de deschiderea Târgului de Crăciun, care atrage anual aproximativ două milioane de persoane.

Prefectul regiunii Alsacia a spus recent că în cazul în care există informaţii precise şi detaliate privind ameninţări teroriste, Târgul de Crăciun ar putea fi anulat sau amânat.