„Un atac comis de un luptător al Statului Islamic a vizat un altar şiit din oraşul Kabul”, a anunţat agenţia Aamaq, unul dintre mijloacele de informare în masă ale grupării jihadiste SI.

Ministerul de Interne afgan a anunţat că 30 de credincioşi au fost ucişi şi 40 au fost răniţi în atacul împotriva moscheii Baqir-ul-Ulum.

Atacul s-a produs în timpul dimineţii (07:30 GMT). Atacatorul s-a aruncat în aer în mijlocul persoanelor care participau la o ceremonie religioasă şiită în moscheea Baqir-ul-Ulum.

Statul Islamic, care îi consideră pe şiiţi ca fiind eretici, a revendicat la începutul lunii octombrie un alt atac comis împotriva unei moschei din Kabul în care au fost ucise 14 persoane şi rănite alte 30.

Un purtător de cuvânt al Ministerului Sănătăţii a declarat că în atacul de luni au fost ucise 27 de persoane şi 35 au fost rănite, bilanţ confirmat şi de şeful Departamentului pentru Investigaţii Criminale al poliţiei din Kabul, Fraidoon Obaidi, informează Reuters.

La rândul său, ONU a anunţat că 32 de persoane au fost ucise şi peste 50 au fost rănite, între care şi numeroşi copii, şi a calificat atacul ca fiind „o atrocitate”.

Potrivit martorilor citaţi de Xinhua în interiorul lăcaşului de cult se aflau circa 300 de credincioşi în momentul atacului, care a avariat grav moscheea.