„Votând pentru ieşirea din UE, poporul britanic a declanşat un proces pe cât de complex, pe atât de imprevizibil”, au scris experţii în raportul intitulat „Brexit şi dincolo de el”.

Aşa-numita Great Repeal Bill propusă de premierul britanic Theresa May, prin care ar urma să fie revocată întreaga legislaţie europeană care se regăseşte în prezent în legislaţia britanică, va crea cel mai probabil diferenţe semnificative în politicile privind agricultura, pescuitul, mediul şi educaţia universitară între parlamentul naţional şi adunările regionale autonome din Scoţia, Ţara Galilor şi Irlanda de Nord, se menţionează în raport. Aceste diferenţe regionale ar putea deveni atât de pronunţate încât ar putea ameninţa unitatea şi constituţia ţării, se mai scrie în documentul citat.

Theresa May a promis să invoce articolul 50 al Tratatului de la Lisabona — care stabileşte începerea unui proces de negociere de doi ani pentru o ţară care părăseşte UE — până la sfârşitul lui martie 2017. „Negocierile pe tema articolului 50 vor fi complicate şi îngrozitor de tehnice, dar asta-i partea cea mai uşoară”, a declarat Anand Menon, director al filialei britanice a Changing Europe, care face parte din Asociaţia de Studii Politice. „Când vine vorba despre elaborarea unei viitoare relaţii, aproape totul este o mare necunoscută”, a mai spus Menon.