Posibilitatea trimiterii de patrule comune a fost avansată în timpul întâlnirilor australiano-indoneziene ce au avut loc săptămâna trecută în Jakarta între ministrul de Externe, Julie Bishop, ministrul Apărării, Marise Payne cu oficialii indonezieni, inclusiv ministrul Apărării, Ryamizard Ryacudu.

Ryacudu a fost citat de ziarul Sydney Morning Herald afirmând că a propus crearea unei “patrule a păcii”, alături de Australia. Cele două ţări au desfăşurat deja patrule maritime comune în Marea Timor pentru a combate traficul de persoane şi pescuitul ilegal.

“Nu avem nicio intenţie de a perturba relaţia (cu China). Se numeşte patrulă a păcii şi promovează pacea. Este vorba de protejarea pescuitului în apele celor două ţări”, a declarat Ryacudu.

Între timp, Bishop a precizat că o astfel de mişcare va fi în concordanţă “cu politicile noastre de exercitare a dreptului la libertatea de navigaţie”.

"Acest lucru este conform legii internaţionale şi dorim să ne aducem contribuţia la pacea şi stabilitatea în regiune”, a adăugat Bishop pentru postul de radion ABC.

Australia – un aliat puternic al SUA care nu are revendicări teritoriale în zonă – a fost criticată de Beijing pentru operarea de zboruri de supraveghere deasupra unor insule disputate în Marea Chinei de Sud şi pentru susţinerea americanilor în desfăşurarea unor exerciţii de promovare a libertăţii de navigaţie.

China – care a cerut recent Australiei să “vorbească şi să acţioneze cu prudenţă” în ceea ce priveşte Marea Chinei de Sud – revendică aproape întreaga regiune.

În luna iulie, o curte de arbitraj din Haga a declarat că, revendicările Beijingului în Marea Chinei de Sud sunt invalide, după un plângere înaintată de Filipine.

Beijingul, care a construit mai multe insule artificiale în Marea Chinei de Sud şi pe care le-a dotat cu piste de aterizare şi instalaţii militare, a refuzat să recunoască decizia curţii din Haga. Brunei, Malaezia, Filipine, Taiwan şi Vietnam revendică, de asemenea, unele zone ale mării, care are zăcăminte bogate de petrol şi gaze.

În plus, Marea Chinei de Sud este o linie comercială asiatică vitală, prin care trec anual mărfuri în valoare de 5 trilioane de dolari.

Discuţiile privind patrulele maritime comune au loc pe fondul unei incertitudini în regiune după ce preşedintele filipinez Rodrigo Duterte a semnalat o îndepărtare de SUA şi apropierea de China. În luna iunie, preşedintele indonezian, Joko Widodo a făcut un tur al insulelor controversate cu o navă de luptă, semnalând, de asemenea, Chinei să respecte suveranitatea indoneziană.