Unele surse din presa sârbă vehiculează ideea că unul dintre apartamentele din respectiva clădire ar aparţine premierului Aleksandar Vucic, în timp ce alte surse susţin că acesta ar deţine o locuinţă prin apropiere, informaţii neconfirmate de poliţie.

Prin presa belgrădeană se mai afirmă că sub un autoturism din acea zonă s-ar fi găsit un „pachet suspect”. Un reporter al agenţiei „Tanjug” afirmă că un autoturism a fost scos remorcat din parcarea acelui edificiu, iar poliţia şi geniştii au părăsit perimetrul în jurul orei 14:00, după ce au terminat investigaţiile la faţa locului.

Potrivit cotidianului „Blic”, premierul Aleksandar Vucic şi-a anulat tot programul de miercuri şi nu a mai venit la birou, informaţie confirmată de purtătoarea sa de cuvânt, care însă nu a oferit detalii despre motivele acestei decizii.

Acest eveniment survine în contextul tensionat provocat de găsirea sâmbătă seara a unui autoturism cu arme parcat foarte aproape de locuinţa personală a premierului sârb, într-un loc de unde maşina sa ar fi o ţintă uşoară. Printre armele şi muniţiile descoperite se regăsesc un lansator de grenade reactive, grenade de mână şi muniţii pentru pistoale-mitralieră şi pentru puşti cu lunetă.

Premierul Vucic nu mai locuieşte în respectiva locaţie, o vilă situată într-o suburbie împădurită a capitalei Belgrad, el stabilindu-se la reşedinţa sa oficială, dar mai vine acolo în vizită la părinţii săi. În relatările ulterioare, a fost avansată ipoteza unei tentative de asasinat care l-ar fi vizat pe fratele său, Andrej.