Această declaraţie are loc la o zi după ce Vladimir Putin a aprobat retragerea Rusiei din cadrul Curţii Penale Internaţionale. Rusia a semnat tratatul de aderare la Curtea Penală Internaţională, însă nu a ratificat niciodată acordul pentru a putea deveni membru al acesteia. Decizia are loc în urma hotărârii judecătoreşti a Curţii Penale Internaţionale care condamnă anexarea Crimeii la teritoriul rus. La începutul acestui an, Curtea Penală Internaţională a aprobat o investigaţie în privinţa conflictului din anul 2008 dintre Rusia şi Georgia.

Alte state precum SUA, China sau Israel nu s-au alăturat nici ele instanţei de justiţie internaţională, care judecă persoane care au comis genociduri, crime de război şi crime contra umanităţii.

Duterte a descris instanţa de justiţie internaţională ca fiind ”inutilă” şi şi-a exprimat frustrarea în faţa declaraţiilor din partea vestului asupra omorurilor extrajudiciare din Filipine. Acesta a condamnat de asemenea ONU pentru eşuarea prevenirii războaielor din lume.