Choi Soon-Sil, o apropiată a preşedintelui Park Peun-Hye, este acuzată că s-ar fi folosit de prietenia cu Park pentru a intervenii în politică şi pentru a solicita donaţii de la diverse companii. A fost arestată pe data de 3 noiembrie, fiind pusă sub acuzare pentru fraudă şi abuz de putere.

Park Peun-Hye, prima femeie preşedinte a Coreei de Sud, şi-a cerut scuze pentru legăturile cu Choi, însă zeci de mii de sud-coreeni au participat în ultimele zile la proteste organizate la Seul, cerând demisia lui Park.

Potrivit estimărilor poliţiei, la protestul de sâmbătă de la Seul participă aproximativ 260.000, însă organizatorii se aşteaptă ca până la un milion de oameni să iasă în stradă.

Acesta este cel mai amplu protest din ultimele trei decenii în Coreea de Sud, după înlăturarea dictaturii militare. În vara anului 1987, timp de mai multe săptămâni, milioane de persoane au ieşit la Seul şi în alte oraşe pentru a cere guvernului militar din perioada respectivă să organizeze alegeri prezidenţiale libere.

Opoziţia cere o anchetă separată, care să analizeze implicarea preşedintelui Park în acest scandal.

Tot sâmbătă, un oficial de rang înalt al companiei Samsung Electronics a fost chemat la audieri, în contextul suspiciunilor că firma sud-coreeană ar fi transferat 2,8 miliarde de euro către o firmă deţinută de Choi Soon-Sil. Fondurile ar fi fost folosite pentru a finanţa cursurile de echitaţie ale fiicei sale în Germania.

Procurorii sud-coreeni au efectuat marţi percheziţii la sediul central al companiei Samsung.