Suspiciunile privind autorii atacului vizează militanţi ai Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), considerat grupare teroristă de către Ankara. În total trei persoane au fost rănite în acest atac, comis cu un dispozitiv improvizat.

Guvernatorul Muhammed Fatih Safiturk din Derik s-a numărat printre cei trei răniţi, suferind arsuri de gradul doi. El a decedat vineri dimineaţă la un spital din oraşul Gaziantep, unde fusese transportat cu elicopterul pentru tratament.

Safiturk a venit la conducerea municipalităţii din Derik în luna iulie, în cadrul unei serii de schimbări a aleşilor locali ai Partidului Democrat al Regiunilor (DBP), aliat al Partidului Partidul Popular Democrat (HDP, prokurd).

Ankara acuză HDP, al treilea cel mai mare partid din parlament, de legături cu PKK, care luptă pentru autonomia etnicilor kurzi în sud-estul Turciei. HDP neagă orice legături directe cu PKK şi susţine că acţionează pentru soluţionarea paşnică a conflictului.

Atacul de joi nu a fost revendicat, dar PKK comite deseori atacuri cu bombe şi rachete atacuri în sud-est, unde violenţele au reizbucnit după încetarea armistiţiului de doi ani, care a spulberat fragilul proces de pace angajat în toamna anului 2012.