Astfel, în 13 noiembrie 2015, ucigaşii dispuneau de „Zastava", arme automate iugoslave. Cu câteva luni mai înainte, ucigaşii redactorilor de la săptămânalul umoristic Charlie Hebdo, fraţii Kouachi, au avut la dispoziţie un lansator de rachete tot de provenienţă balcanică.

Potrivit înaltului magistrat francez, Robert Gelli, director al Diviziei de afaceri penale şi graţieri, care s-a întâlnit recent cu omologi ai săi la Belgrad, mediul interlop sârb apare în o treime (31,5%) din anchetele desfăşurate în Franţa pentru trafic internaţional de arme.

„Armele care intră în Europa Occidentală şi utilizarea lor rămân o problemă majoră", afirmă Ivan Zverjanovski, care conduce un program al Naţiunilor Unite destinat să combată acest trafic.

Pe site-ul de informaţii klix.ba, ministrul securităţii bosniac, Dragan Mektic, a recunoscut recent că "există în Bosnia arme scăpate de sub control şi că traficanţii cumpără aceste arme".

„Acţiunile teroriste în Europa Occidentală se înmulţesc şi trebuie atacată această problemă cu hotărâre şi claritate", a spus procurorul sârb pentru crimă organizată, Mladen Nenadic, în cursul semnării în octombrie a unui acord cu justiţia franceză pentru crearea unor echipe comune de anchetă.

În noiembrie 2015, în cadrul procesului generalului sârb Ratko Mladic în faţa Tribunalului Penal Internaţional (TPI) pentru ex-Iugoslavia, un martor explica provenienţa acestor arme.

Ele erau răspândite în ţară în cadrul doctrinei titoiste a „apărării teritoriale": „Noi trebuia să evităm ca să ne poată surprinde cineva." "Cea mai mare parte dintre oameni era înarmată", "uneori armele erau lăsate în depozite, alteori erau transportate la domiciliul celor care le deţineau".

La procesul lui Slobodan Milosevic, alt martor povestea în 2003 cum arme din „depozitele JNA", armata iugoslavă, fuseseră distribuite "locuitorilor din sate sârbe".

Într-un raport din 2014, centrul de studii specializat Small Arms Survey, cu sediul la Geneva, estima că cei 25 milioane de locuitori ai ţărilor balcanice deţineau între 3,6 şi 6,2 milioane de arme de foc.

Doar în Serbia ar exista până la 900.000 de arme, potrivit estimărilor autorităţilor, în pofida celor şase campanii de recuperare în schimbul unei amnistii, lansate după asasinarea premierului Zoran Djindjic în 2003. O măsură de clemenţă similară este avută în vedere la Sarajevo.

La începutul războaielor balcanice din anii 1990, doar în Bosnia existau peste 600 de asemenea arsenale, ascunse uneori în pivniţe. Arme ale căror urme s-au pierdute în haosul conflictelor.

Ele sunt regăsite la Paris sau la Stockholm, unde ajung în cantităţi mici, uneori sub formă de componente, în maşini particulare sau autobuze, ba chiar prin poştă, potrivit unei surse judiciare.

În autogara din Belgrad, a preda contra cost o geantă unui călător este floare la ureche, relevă o sursă poliţienească.

Odată comanda luată în Europa, armele sunt cumpărate cu circa 300 de euro, uneori prin împrumuturi de la case de amanet ale mediului interlop sârb. Ele sunt revândute cu sume de zece ori mai mari.

Acest trafic nu necesită o organizare elaborată. "Până în prezent în Bosnia nu s-a produs destructurarea unor grupuri importante de traficanţi de arme şi muniţii", analizează Jasmin Ahic, de la Facultatea de criminologie din Sarajevo.

În cursul uneia dintre operaţiunile cele mai importante din 2016, intitulată "Postman", un trafic cu Austria, "au fost capturate cinci puşti", spune expertul. Dezmembrarea în Bosnia a clanurilor Turkovic şi Gasi nu a întrerupt traficul, ca în cazul clanului Zemun, după numele unei periferii belgrădene.

Poliţia sârbă estimează că are de combătut aproximativ 25 de bande, uneori compuse dintr-o mână de răufăcători care se sprijină pe diaspora din Europa Occidentală.